Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Măieruș
Homorod
Victoria
Hârseni
Vulcan
Zărnești
Ciucurova
Dăeni
Jijila
Jurilovca
Mila 23
Sarighiol de Deal
Valea Nucarilor
Stejaru
Peceneaga
Codlea
Apața
Augustin
Făgăraș
Sulina
Acasă > Noutăţi > 23 octombrie 2015 - Lansarea campaniei

23 octombrie 2015 - Lansarea campaniei

Vineri, 23 octombrie, la ora 10.30, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov au lansat împreună cu 6 sportivi celebri, campania națională “Creștem în comunitate”. Lansarea a avut loc în cadrul unei conferințe de presă desfășurată simultan în orașele București, Tulcea și Brașov prin sistem de teleprezență.

Campania “Creștem în comunitate” este desfășurată de inspectoratele școlare din județele Tulcea și Brașov, cu participarea Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și a agenției DC Communication și are scopul de a produce conștientizare la nivel local și național cu privire la rolul educației în cadrul comunităților rurale sau mic urbane. Totodată, campania este o intervenție directă în 20 de localități din județele Tulcea și Brașov care are scopul de a preveni abandonul școlar prin informare și lucru direct cu grupuri de copii și adulți din comunitate. 

S-au alăturat ca imagine publică a demersului 6 campioni și sportivi celebri: Ivan Patzaichin, Laura Badea, Mihai Covaliu, Alex Găvan, Toma Simionov, Vasile Dâba. Alături de un grup de tineri actori, experți în comunicare și lucru cu grupuri vulnerabile, cei 6 sportivi vor lua cele două județe la picior și vor porni într-o caravană ce va ajunge între 26 octombrie și 6 noiembrie în următoarele 20 de localități din cele două județe: Ciucurova, Jurilovca, Stejarul, Jijila, Daieni, Sulina, Mila 23, Sarighiol de Deal, Valea Nucarilor, Peceneaga (în județul Tulcea); Maierus, Apata, Augustin, Homorod, Codlea, Făgăraș, Vulcan, Hârșeni, Zărnești, Victoria (în județul Brașov).

Aici se vor întâlni cu copiii aflați în risc de abadon școlar, în ateliere susținute de tineri actori care vor lucra cu copiii pe baza unor instrumente creativ-proiective realizate de artistul Alexandru Ciubotariu. Miza acestor întâlniri directe cu copiii din cele 20 de localități este punerea lor în situații emoționale legate de obstacol și eșec pentru a se auto-cunoaște, dar și pentru a se lăsa mai bine înțeleși de profesori și adulți care îi pot ajuta să depășească dificultățile în educație. Rolul sportivilor în proiect este de a vorbi cu copiii despre propriile lor experiențe care nu se rezumă doar la celebritate și succes, ci includ momente dramatice de eșec sau obstacole greu de trecut și de a-i inspira să interpreteze creativ obstacolele, să își imagineze soluții și să ceară ajutorul adulților.

În caravană, întâlnirile cu copiii vor fi dublate de întâlniri cu adulții: reprezenți ai comununității și părinți din localități. Lucrul în grupurile de adulți va miza pe importanța educației nu doar ca  temă exclusiv de domeniul școlii, ci și ca responsabilitate a întregii comunități. Campania își propune la acest nivel să identifice noi moduri de colaborare între școală și comunitate, dar și să ofere comunităților mici instrumente simple și eficiente de comunicare în social media.

Beneficiar:
Partener:

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.